Apostolul, I Cor 3, 9-17

 9. Caci noi impreuna-lucratori cu Dumnezeu suntem; voi sunteti ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. 
10. Dupa harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un intelept mester, am pus temelia; iar altul zideste. Dar fiecare sa ia seama cum zideste; 
11. Caci nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea pusa, care este Iisus Hristos. 
12. Iar de zideste cineva pe aceasta temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fan, trestie. 
13. Lucrul fiecaruia se va face cunoscut; il va vadi ziua (Domnului). Pentru ca in foc se descopera, si focul insusi va lamuri ce fel este lucrul fiecaruia. 
14. Daca lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va ramane, va lua plata. 
15. Daca lucrul cuiva se va arde, el va fi pagubit; el insa se va mantui, dar asa ca prin foc. 
16. Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? 
17. De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi. 

 Evanghelia după Matei, 14, 22-34

 22. Si indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. 
23. Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur. Si, facandu-se seara, era singur acolo. 
24. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. 
25. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. 
26. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. 
27. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti! 
28. Iar Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa. 
29. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. 
30. Dar vazand vantul, s-a temut si, incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! 
31. Iar Iisus, intinzand indata mana, l-a apucat si a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? 
32. Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. 
33. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. 
34. Si, trecand dincolo, au venit in pamantul Ghenizaretului. 

EVANGHELIA

SFANTA EVANGHELIE DUPA MATEI

CAPITOLUL 10

32. Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. 
33. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. 
34. Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. 
35. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. 

37. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. 
38. Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine. 

CAPITOLUL 19

27. Atunci Petru, raspunzand, I-a zis: Iata noi am lasat toate si Ti-am urmat Tie. Cu noi oare ce va fi? 
28. Iar Iisus le-a zis: Adevarat zic voua ca voi cei ce Mi-ati urmat Mie, la innoirea lumii, cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale, veti sedea si voi pe douasprezece tronuri, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel. 
29. Si oricine a lasat case sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine, pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica. 
30. Si multi dintai vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi intai. 

APOSTOLUL

33. Care prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, 
34. Au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit, din slabi ce erau s-au facut tari in razboi, au intors taberele vrajmasilor pe fuga; 
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor inviati. Iar altii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere; 
36. Altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare; 
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. 
38. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului. 
39. Si toti acestia, marturisiti fiind prin credinta, n-au primit fagaduinta, 
40. Pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea. 

CAPITOLUL  12 
Rabdare si sfintenie. 

1. De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte. 
2. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. 

Apostolul

Fapte cap 9, 32-42

32. Si trecand Petru pe la toti, a coborat si la sfintii care locuiau in Lida. 
33. Si acolo a gasit pe un om, anume Enea, care de opt ani zacea in pat, fiindca era paralitic. 
34. Si Petru i-a zis: Enea, te vindeca Iisus Hristos. Ridica-te si strange-ti patul. Si indata s-a ridicat. 
35. Si l-au vazut toti cei ce locuiau in Lida si in Saron, care s-au si intors la Domnul. 
36. Iar in Iope era o ucenita, cu numele Tavita, care, talcuindu-se, se zice Caprioara. Aceasta era plina de fapte bune si de milosteniile pe care le facea. 
37. Si in zilele acelea ea s-a imbolnavit si a murit. Si, scaldand-o, au pus-o in camera de sus. 
38. Si fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind ca Petru este in Lida, au trimis pe doi barbati la el, rugandu-l: Nu pregeta sa vii pana la noi. 
39. Si Petru, sculandu-se, a venit cu ei. Cand a sosit, l-au dus in camera de sus si l-au inconjurat toate vaduvele, plangand si aratand camasile si hainele cate le facea Caprioara, pe cand era cu ele. 
40. Si Petru, scotand afara pe toti, a ingenunchiat si s-a rugat si, intorcandu-se catre trup, a zis: Tavita scoala-te! Iar ea si-a deschis ochii si, vazand pe Petru, a sezut. 
41. Si dandu-i mana, Petru a ridicat-o si, chemand pe sfinti si pe vaduve, le-a dat-o vie. 
42. Si s-a facut cunoscuta aceasta in intreaga Iope si multi au crezut in Domnul. 

EVANGHELIA

Ioan 5, 1-15

1. Dupa acestea era o sarbatoare a iudeilor si Iisus S-a suit la Ierusalim. 
2. Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare, care pe evreieste se numeste Vitezda, avand cinci pridvoare. 
3. In acestea zaceau multime de bolnavi, orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. 
4. Caci un inger al Domnului se cobora la vreme in scaldatoare si tulbura apa si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de orice boala era tinut. 
5. Si era acolo un om, care era bolnav de treizeci si opt de ani. 
6. Iisus, vazandu-l pe acesta zacand si stiind ca este asa inca de multa vreme, i-a zis: Voiesti sa te faci sanatos? 
7. Bolnavul I-a raspuns: Doamne, nu am om, care sa ma arunce in scaldatoare, cand se tulbura apa; ca, pana cand vin eu, altul se coboara inaintea mea. 
8. Iisus i-a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla. 
9. Si indata omul s-a facut sanatos, si-a luat patul si umbla. Dar in ziua aceea era sambata. 
10. Deci ziceau iudeii catre cel vindecat: Este zi de sambata si nu-ti este ingaduit sa-ti iei patul. 
11. El le-a raspuns: Cel ce m-a facut sanatos, Acela mi-a zis: Ia-ti patul si umbla. 
12. Ei l-au intrebat: Cine este omul care ti-a zis: Ia-ti patul tau si umbla? 
13. Iar cel vindecat nu stia cine este, caci Iisus se daduse la o parte din multimea care era in acel loc. 
14. Dupa aceasta Iisus l-a aflat in templu si i-a zis: Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau. 
15. Atunci omul a plecat si a spus iudeilor ca Iisus este Cel ce l-a facut sanatos. 

Epistola catre Evrei a Sfantului Apostol Pavel

Cap. 9

11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunatatilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare si mai desavarsit, nu facut de mana, adica nu din zidirea aceasta; 
12. El a intrat o data pentru totdeauna in Sfanta Sfintelor, nu cu sange de tapi si de vitei, ci cu insusi sangele Sau, si a dobandit o vesnica rascumparare. 
13. Caci daca sangele tapilor si al taurilor si cenusa junincii, stropind pe cei spurcati, ii sfinteste spre curatirea trupului, 
14. Cu cat mai mult sangele lui Hristos, Care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfa fara de prihana, va curati cugetul vostru de faptele cele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu? 

Evanghelia după Marcu

Cap. 10

32. Si erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea inaintea lor. Si ei erau uimiti si cei ce mergeau dupa El se temeau. Si luand la Sine, iarasi, pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce aveau sa I se intample: 
33. Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi predat arhiereilor si carturarilor; si-L vor osandi la moarte si-L vor da in mana paganilor. 
34. Si-L vor batjocori si-L vor scuipa si-L vor biciui si-L vor omori, dar dupa trei zile va invia. 
35. Si au venit la El Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, zicandu-I: Invatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine. 
36. Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac? 
37. Iar ei I-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stanga Ta, intru slava Ta. 
38. Dar Iisus le-a raspuns: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? 
39. Iar ei I-au zis: Putem. Si Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Eu ma botez va veti boteza. 
40. Dar a sedea de-a dreapta Mea, sau de-a stanga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit. 
41. Si auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacov si pe Ioan.  
42. Si Iisus, chemandu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc. 
43. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru. 
44. Si care va vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga. 
45. Ca si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi. 

al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

 Rugaciune care se citeste in prima saptamana si in saptamana a cincia din Postul Mare

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.

Acesta este Dumnezeul meu

si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu

si-L voi înãlta pe El,

cãci cu slavã S-a preaslãvit

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.

De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

celei ticãloase ?

Ce începere voi pune, Hristoase,

acestei tânguiri de acum?

Ci ca un milostiv,

dã-mi iertatea gresealelor.

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

Si îndepãrteazã-te

de acum

de nebunia cea mai dinainte

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

m-am cunoscut pe mine

dezbrãcat de Dumnezeu

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

si de desfãtare,

pentru pãcatele mele.

Vai, ticãloase suflete!

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

Cã ai cãzut rãu

si te-ai rãnit amar;

cã te-ai atins de pom

si ai gustat cu îndrãznealã

mâncarea cea nechibzuitã.

În locul Evei celei trupesti,

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

gândul cel cu poftã trupeascã,

arãtându-mi cele plãcute,

si gustând pururea din bãutura cea amarã.

Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden ,

nepãzind singura Ta poruncã,

Mântuitorule.

Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale

cele dãtãtoare de viatã,

ce voi pãtimi?

Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,

m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,

umplându-mi trupul de viermi,

si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

Nu m-am asemãnat, Iisuse,

dreptãtii lui Abel.

Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,

nici fapte dumnezeiesti,

nici jertfã curatã,

nici viatã fãrã de prihanã.

Precum Cain asa si noi,

ticãlosule suflete,

am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor

si jertfã vrednicã de mustrare

si viatã netrebnicã;

pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.

Ziditorule,

fãcându-mã lut viu,

ai pus întru mine trup si oase

si suflare si viatã;

dar, o! Fãcãtorul meu,

Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,

primeste-mã pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,

pãcatele pe care le-am fãcut,

si rãnile sufletului si ale trupului meu,

pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu

gândurile cele ucigãtoare.

De am si gresit,

Mântuitorule,

dar stiu cã esti iubitor de oameni;

bati cu milã

si Te milostivesti fierbinte;

pe cel ce plânge îl vezi,

si alergi ca un pãrinte,

chemând pe cel rãtãcit.

Pe mine,

cel lepãdat înaintea usilor Tale,

Mântuitorule,

mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,

ci mai înainte de sfârsit,

ca un iubitor de oameni,

dã-mi iertare gresealelor.

Eu sunt cel cãzut între tâlhari,

în gândurile mele;

cu totul sunt rãnit acum de ele

si plin de bube;

dar Tu însuti venind de fatã,

Hristoase Mântuitorule,

vindecã-mã.

Preotul, vãzându-mã mai înainte,

a trecut de mine,

si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,

nu m-a bãgat în seamã;

iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,

venind de fatã,

miluieste-mã.

Mielule al lui Dumnezeu,

Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un milostiv,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Vremea este a pocãintei,

vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un îndurat,

dã-mi iertare de greseale.

Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,

sã nu mã lepezi de la Fata Ta;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

si, ca un milostiv,

dã-mi iertare de greseale.

Gresealele mele, Mântuitorule,

cele de voie si cele fãrã de voie,

cele vãdite si cele ascunse,

cele stiute si cele nestiute,

toate iertându-le, ca un Dumnezeu,

milostiveste-Te si mã mântuieste.

Din tinerete, Mântuitorule,

poruncile Tale le-am lepãdat,

si mi-am trecut toatã viata cu pofte,

neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;

pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:

mãcar la sfârsit mântuieste-mã.

Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,

pustiu sunt de virtuti crestinesti

si, flãmânzind, strig:

Pãrinte al îndurãrilor,

apucând înainte,

miluieste-mã.

Înaintea Ta cad, Iisuse;

gresit-am Tie,

milostiveste-Te spre mine;

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca un îndurat,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

cercetând cuvintele

si îndreptând pornirile;

***

ci cu îndurãrile Tale,

trecând cu vederea rãutãtile mele,

mântuieste-mã,

Atotputernice.

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu-mi dã har luminãtor,

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

ca sã scap de întunericul patimilor;

si sã laud din inimã

faptele vietii tale cele frumoase,

Marie.

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

la Dânsul ai venit,

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

si toatã virtutea,

ca pe una singurã,

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugãciunile tale, Andrei,

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

acum

împãrãtiei lui Hristos,

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

strãlucite,

cu credintã si cu dragoste.

Slavã..., a Treimii:

Treime,

Fiintã preaînaltã,

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o milostivã,

dã-mi lacrimi de umilintã.

Si acum..., a Nãscãtoarei:

Nãscãtoare de Dumnezeu,

nãdejdea

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

si, ca o stãpânã curatã,

mã primeste pe mine

cel ce mã pocãiesc.

Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor...

Cântarea a 2-a

Irmosul:

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

si voi lãuda pe Hristos,

Care a venit din Fecioarã cu trup.

(de douã ori)

Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

pãmântule, primeste în urechi

glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu

si-L laudã pe Dânsul.

Ia aminte, Dumnezeule,

Mântuitorul meu,

cu ochiul Tãu cel blând,

si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.

Mai mult decât toti oamenii,

eu însumi am gresit Tie;

ci Te milostiveste, Mântuitorule,

ca un Dumnezeu,

spre fãptura Ta.

Viforul rãutãtilor m-a cuprins,

Milostive Doamne;

ci, ca lui Petru,

întinde-mi si mie mâna Ta.

Lacrimile desfrânatei, Îndurate,

si eu le vãrs înaintea Ta;

milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,

cu îndurarea Ta.

Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului

cu plãcerile poftelor,

si cu totul,

toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.

Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,

pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,

dintru început;

si pentru aceasta zac acum gol.

Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,

pe care mi-a tesut-o mie sarpele

cu sfãtuirea,

si mã rusinez.

Lucrat-au pe spatele meu

toti mai marii rãutãtilor,

lungind asupra mea

fãrãdelegea lor.

Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã

si podoaba mea;

si acum zac gol

si mã rusinez.

Cusutu-mi-a haine de piele

pãcatul,

golindu-mã de haina cea dintâi

tesutã de Dumnezeu.

Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,

ca si cu niste frunze de smochin,

spre vãdirea patimilor mele

celor din bunãvointa mea.

Îmbrãcatu-m-am urât

cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,

prin curgerea vietii celei cu patimi

si iubitoare de desfãtãri.

Pãtat-am haina trupului meu,

si cu totul am întinat

podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.

Cãzut-am întru întristarea patimilor,

si în stricãciunea cea materialnicã;

si pentru aceasta acum

vrãjmasul mã necãjeste.

Viatã iubitoare de cele materiale

si iubitoare de averi,

alegând eu în loc de sãrãcie,

Mântuitorule,

m-am împresurat acum cu sarcinã grea.

Împodobitu-mi-am chipul trupului

cu îmbrãcãmintea de multe feluri

a gândurilor rusinoase

si sunt osândit.

Îgrijitu-m-am cu deadinsul

numai de podoaba mea cea din afarã,

nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,

cel dupã chipul lui Dumnezeu.

Fãcându-mi urâtenia

chip patimilor mele,

prin pofte iubitoare de plãceri,

mi-am stricat frumusetea mintii.

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile

frumusetea chipului celui dintâi;

dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,

asa mã aflã.

Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:

eu însumi am gresit!

Primeste, Mântuitorule, ca mir

si lacrimile mele.

Alunecat-am în desfrânare ca David

si m-am umplut de noroi;

dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine

cu lacrimile mele.

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;

Mântuitorule, curãteste-mã;

cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,

ca mine.

Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,

nici umilintã;

ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,

ca un Dumnezeu.

Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,

Doamne, Doamne!

Ci s-o deschizi mie,

celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.

Iubitorule de oameni,

Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,

Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,

pe mine cel ce mã pocãiesc.

Ascultã suspinurile sufletului meu,

si primeste picãturile ochilor mei,

Doamne,

si mã mântuieste.

A Nãscãtoarei:

Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,

ceea ce una esti prealãudatã,

roagã-te îndelung,

ca sã ne mântuim noi.

Alt canon

Irmosul:

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu,

Care am plouat manã,

si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,

poporului Meu,

cu singurã dreapta si cu tãria Mea.

Vedeti, vedeti!

Cã Eu sunt Dumnezeu;

ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,

si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;

si te teme,

ca de un judecãtor si Dumnezeu.

Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?

Numai lui Cain celui dintâi

si lui Lameh aceluia?

Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,

si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,

o suflete,

lui Set nu te-ai asemãnat,

nici lui Enos ai urmat,

nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,

nici lui Noe;

ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.

Tu însuti,

suflete al meu,

ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,

si ti-ai înecat trupul,

ca si tot pãmântul,

si faptele si viata;

si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.

Bãrbat am ucis spre ranã mie,

si tânãr spre vãtãmare,

Lameh plângând a strigat;

iar tu nu te cutremuri,

o, suflete al meu,

întinându-ti trupul

si mintea pãtându-ti.

O, cum am râvnit lui Lameh,

celui mai înainte ucigas!

Sufletul ca pe un bãrbat,

mintea ca pe un tânãr

si trupul ca pe un frate mi-am ucis,

ca si Cain ucigasul,

cu pornirile cele poftitoare de plãceri.

Turn ti-ai închipuit sã zidesti,

o suflete,

si întãriturã sã faci poftelor tale,

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,

si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;

iar tu ti-ai aprins focul gheenei

întru care va sã arzi,

o, suflete.

Rãnitu-m-am,

vãtãmatu-m-am,

iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.

Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,

si vãtãmãturile patimilor mele

cele de voie alese.

Cunosteti si vedeti

cã Eu sunt Dumnezeu

Cel ce ispitesc inimile,