Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Adresa Parohiei

Eglise
Notre Dame du Vallon des Fleurs

164, Av. Henry Dunant
06000 NICE
Franta
16 mars 2006 4 16 /03 /mars /2006 00:02

al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

 

 

 Rugaciune care se citeste in prima saptamana si in saptamana a cincia din Postul Mare

Cântarea 1-a, glasul al 6-lea:

 

 

Irmosul:

 

 

Ajutor si acoperitor s-a facut mie spre mântuire.

 

 

Acesta este Dumnezeul meu

 

 

si-L voi slavi pe El; Dumnezeul pãrintelui meu

 

 

si-L voi înãlta pe El,

 

 

cãci cu slavã S-a preaslãvit

 

 

(de douã ori)

 

 

Stih: Miluieste-mã, Dumnezeule, miluieste-mã.

 

 

De unde voi începe a plânge faptele vietii mele

 

 

celei ticãloase ?

 

 

Ce începere voi pune, Hristoase,

 

 

acestei tânguiri de acum?

 

 

Ci ca un milostiv,

 

 

dã-mi iertatea gresealelor.

 

 

Vino, ticãloase suflete, împreuna cu trupul tãu

 

 

de te mãrturiseste la Ziditorul tuturor.

 

 

Si îndepãrteazã-te

 

 

de acum

 

 

de nebunia cea mai dinainte

 

 

si adu lui Dumnezeu lacrimi de pocãintã.

 

 

Râvnind neascultãrii lui Adam celui întâi zidit,

 

 

m-am cunoscut pe mine

 

 

dezbrãcat de Dumnezeu

 

 

si de împãrãtia cea pururea fiitoare

 

 

si de desfãtare,

 

 

pentru pãcatele mele.

 

 

Vai, ticãloase suflete!

 

 

Pentru ce te-ai asemãnat Evei celei dintâi?

 

 

Cã ai cãzut rãu

 

 

si te-ai rãnit amar;

 

 

cã te-ai atins de pom

 

 

si ai gustat cu îndrãznealã

 

 

mâncarea cea nechibzuitã.

 

 

În locul Evei celei trupesti,

 

 

fãcutu-s-a mie Evã întelegãtoare

 

 

gândul cel cu poftã trupeascã,

 

 

arãtându-mi cele plãcute,

 

 

si gustând pururea din bãutura cea amarã.

 

 

Dupã dreptate a fost lepãdat Adam din Eden ,

 

 

nepãzind singura Ta poruncã,

 

 

Mântuitorule.

 

 

Dar eu, care am cãlcat totdeauna cuvintele Tale

 

 

cele dãtãtoare de viatã,

 

 

ce voi pãtimi?

 

 

Covârsind eu de bunãvoie uciderea lui Cain,

 

 

m-am fãcut cu stiintã ucigas al sufletului,

 

 

umplându-mi trupul de viermi,

 

 

si rãzboindu-mã împotriva lui, cu faptele mele cele rele.

 

 

Nu m-am asemãnat, Iisuse,

 

 

dreptãtii lui Abel.

 

 

Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie niciodatã,

 

 

nici fapte dumnezeiesti,

 

 

nici jertfã curatã,

 

 

nici viatã fãrã de prihanã.

 

 

Precum Cain asa si noi,

 

 

ticãlosule suflete,

 

 

am adus fapte murdare Fãcãtorului tuturor

 

 

si jertfã vrednicã de mustrare

 

 

si viatã netrebnicã;

 

 

pentru aceasta ne-am si osândit împreunã.

 

 

Ziditorule,

 

 

fãcându-mã lut viu,

 

 

ai pus întru mine trup si oase

 

 

si suflare si viatã;

 

 

dar, o! Fãcãtorul meu,

 

 

Mântuitorul meu si Judecãtorul meu,

 

 

primeste-mã pe mine

 

 

cel ce mã pocãiesc.

 

 

Mãrturisesc Tie, Mântuitorule,

 

 

pãcatele pe care le-am fãcut,

 

 

si rãnile sufletului si ale trupului meu,

 

 

pe care tâlhãreste le-au pus înlãuntrul meu

 

 

gândurile cele ucigãtoare.

 

 

De am si gresit,

 

 

Mântuitorule,

 

 

dar stiu cã esti iubitor de oameni;

 

 

bati cu milã

 

 

si Te milostivesti fierbinte;

 

 

pe cel ce plânge îl vezi,

 

 

si alergi ca un pãrinte,

 

 

chemând pe cel rãtãcit.

 

 

Pe mine,

 

 

cel lepãdat înaintea usilor Tale,

 

 

Mântuitorule,

 

 

mãcar la bãtrânete nu mã lãsa în iad desert,

 

 

ci mai înainte de sfârsit,

 

 

ca un iubitor de oameni,

 

 

dã-mi iertare gresealelor.

 

 

Eu sunt cel cãzut între tâlhari,

 

 

în gândurile mele;

 

 

cu totul sunt rãnit acum de ele

 

 

si plin de bube;

 

 

dar Tu însuti venind de fatã,

 

 

Hristoase Mântuitorule,

 

 

vindecã-mã.

 

 

Preotul, vãzându-mã mai înainte,

 

 

a trecut de mine,

 

 

si levitul, vãzându-mã gol în nenorocire,

 

 

nu m-a bãgat în seamã;

 

 

iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rãsãrit din Maria,

 

 

venind de fatã,

 

 

miluieste-mã.

 

 

Mielule al lui Dumnezeu,

 

 

Cel ce ai ridicat pãcatele tuturor,

 

 

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

 

 

si, ca un milostiv,

 

 

dã-mi lacrimi de umilintã.

 

 

Vremea este a pocãintei,

 

 

vin cãtre Tine, Fãcãtorul meu;

 

 

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

 

 

si, ca un îndurat,

 

 

dã-mi iertare de greseale.

 

 

Sã nu mã urãsti, Mântuitorule,

 

 

sã nu mã lepezi de la Fata Ta;

 

 

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului,

 

 

si, ca un milostiv,

 

 

dã-mi iertare de greseale.

 

 

Gresealele mele, Mântuitorule,

 

 

cele de voie si cele fãrã de voie,

 

 

cele vãdite si cele ascunse,

 

 

cele stiute si cele nestiute,

 

 

toate iertându-le, ca un Dumnezeu,

 

 

milostiveste-Te si mã mântuieste.

 

 

Din tinerete, Mântuitorule,

 

 

poruncile Tale le-am lepãdat,

 

 

si mi-am trecut toatã viata cu pofte,

 

 

neîngrijindu-mã si lenevindu-mã;

 

 

pentru aceasta strig Tie, Mântuitorule:

 

 

mãcar la sfârsit mântuieste-mã.

 

 

Bogãtia sufletului cheltuind-o întru pãcate,

 

 

pustiu sunt de virtuti crestinesti

 

 

si, flãmânzind, strig:

 

 

Pãrinte al îndurãrilor,

 

 

apucând înainte,

 

 

miluieste-mã.

 

 

Înaintea Ta cad, Iisuse;

 

 

gresit-am Tie,

 

 

milostiveste-Te spre mine;

 

 

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

 

 

si, ca un îndurat,

 

 

dã-mi lacrimi de umilintã.

 

 

Sã nu intri cu mine la judecatã, vãdind faptele mele,

 

 

cercetând cuvintele

 

 

si îndreptând pornirile;

 

 

***

 

 

ci cu îndurãrile Tale,

 

 

trecând cu vederea rãutãtile mele,

 

 

mântuieste-mã,

 

 

Atotputernice.

 

 

Stih: Cuvioasã maicã Marie, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

 

 

Tu-mi dã har luminãtor,

 

 

din osârdia ta cea dumnezeiascã de sus,

 

 

ca sã scap de întunericul patimilor;

 

 

si sã laud din inimã

 

 

faptele vietii tale cele frumoase,

 

 

Marie.

 

 

Plecându-te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos,

 

 

la Dânsul ai venit,

 

 

lãsând pornirile desfãtãrilor cele neoprite,

 

 

si toatã virtutea,

 

 

ca pe una singurã,

 

 

cu multã cucernicie ai sãvârsit-o.

 

 

Stih: Cuvioase Pãrinte Andrei, roagã-te lui Dumnezeu pentru noi.

 

 

Cu rugãciunile tale, Andrei,

 

 

scapã-ne de patimile cele fãrã de cinste

 

 

si te rugãm sã ne arati pãrtasi

 

 

acum

 

 

împãrãtiei lui Hristos,

 

 

pe noi, cei ce Te lãudãm pe Tine,

 

 

strãlucite,

 

 

cu credintã si cu dragoste.

 

 

Slavã..., a Treimii:

 

 

Treime,

 

 

Fiintã preaînaltã,

 

 

Cãreia ne închinãm întru o Unime,

 

 

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

 

 

si, ca o milostivã,

 

 

dã-mi lacrimi de umilintã.

 

 

Si acum..., a Nãscãtoarei:

 

 

Nãscãtoare de Dumnezeu,

 

 

nãdejdea

 

 

si folosirea celor ce te laudã pe tine,

 

 

ridicã de la mine lantul cel greu al pãcatului

 

 

si, ca o stãpânã curatã,

 

 

mã primeste pe mine

 

 

cel ce mã pocãiesc.

 

 

Si iarãsi irmosul: Ajutor si acoperitor...

 

 

 

 

 

Cântarea a 2-a

 

 

Irmosul:

 

 

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

 

 

si voi lãuda pe Hristos,

 

 

Care a venit din Fecioarã cu trup.

 

 

(de douã ori)

 

 

Stih: Miluieste-mã Dumnezeule, miluieste-mã

 

 

Ia aminte, Cerule, si voi grãi;

 

 

pãmântule, primeste în urechi

 

 

glasul celei ce se pocãieste lui Dumnezeu

 

 

si-L laudã pe Dânsul.

 

 

Ia aminte, Dumnezeule,

 

 

Mântuitorul meu,

 

 

cu ochiul Tãu cel blând,

 

 

si primeste mãrturisirea mea cea cãlduroasã.

 

 

Mai mult decât toti oamenii,

 

 

eu însumi am gresit Tie;

 

 

ci Te milostiveste, Mântuitorule,

 

 

ca un Dumnezeu,

 

 

spre fãptura Ta.

 

 

Viforul rãutãtilor m-a cuprins,

 

 

Milostive Doamne;

 

 

ci, ca lui Petru,

 

 

întinde-mi si mie mâna Ta.

 

 

Lacrimile desfrânatei, Îndurate,

 

 

si eu le vãrs înaintea Ta;

 

 

milostiveste-Te spre mine, Mântuitorule,

 

 

cu îndurarea Ta.

 

 

Întunecatu-mi-am frumusetea sufletului

 

 

cu plãcerile poftelor,

 

 

si cu totul,

 

 

toatã mintea tãrânã mi-am fãcut.

 

 

Ruptu-mi-am acum vesmântul cel dintâi,

 

 

pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule,

 

 

dintru început;

 

 

si pentru aceasta zac acum gol.

 

 

Imbrãcatu-m-am acum în hainã ruptã,

 

 

pe care mi-a tesut-o mie sarpele

 

 

cu sfãtuirea,

 

 

si mã rusinez.

 

 

Lucrat-au pe spatele meu

 

 

toti mai marii rãutãtilor,

 

 

lungind asupra mea

 

 

fãrãdelegea lor.

 

 

Pierdutu-mi-am frumusetea cea întâi ziditã

 

 

si podoaba mea;

 

 

si acum zac gol

 

 

si mã rusinez.

 

 

Cusutu-mi-a haine de piele

 

 

pãcatul,

 

 

golindu-mã de haina cea dintâi

 

 

tesutã de Dumnezeu.

 

 

Îmbrãcat sunt cu îmbrãcãminte de rusine,

 

 

ca si cu niste frunze de smochin,

 

 

spre vãdirea patimilor mele

 

 

celor din bunãvointa mea.

 

 

Îmbrãcatu-m-am urât

 

 

cu hainã împestritatã si sângeratã rusinos,

 

 

prin curgerea vietii celei cu patimi

 

 

si iubitoare de desfãtãri.

 

 

Pãtat-am haina trupului meu,

 

 

si cu totul am întinat

 

 

podoaba cea dupã chipul si dupã asemãnarea Ta, Mântuitorule.

 

 

Cãzut-am întru întristarea patimilor,

 

 

si în stricãciunea cea materialnicã;

 

 

si pentru aceasta acum

 

 

vrãjmasul mã necãjeste.

 

 

Viatã iubitoare de cele materiale

 

 

si iubitoare de averi,

 

 

alegând eu în loc de sãrãcie,

 

 

Mântuitorule,

 

 

m-am împresurat acum cu sarcinã grea.

 

 

Împodobitu-mi-am chipul trupului

 

 

cu îmbrãcãmintea de multe feluri

 

 

a gândurilor rusinoase

 

 

si sunt osândit.

 

 

Îgrijitu-m-am cu deadinsul

 

 

numai de podoaba mea cea din afarã,

 

 

nebãgând seamã de cortul dinlãuntru,

 

 

cel dupã chipul lui Dumnezeu.

 

 

Fãcându-mi urâtenia

 

 

chip patimilor mele,

 

 

prin pofte iubitoare de plãceri,

 

 

mi-am stricat frumusetea mintii.

 

 

Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile

 

 

frumusetea chipului celui dintâi;

 

 

dar ca pe o drahmã, oarecând, cãutându-mã,

 

 

asa mã aflã.

 

 

Pãcãtuit-am ca si desfrânata si strig Tie:

 

 

eu însumi am gresit!

 

 

Primeste, Mântuitorule, ca mir

 

 

si lacrimile mele.

 

 

Alunecat-am în desfrânare ca David

 

 

si m-am umplut de noroi;

 

 

dar Tu, Mântuitorule, spalã-mã si pe mine

 

 

cu lacrimile mele.

 

 

Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul;

 

 

Mântuitorule, curãteste-mã;

 

 

cã nimeni din cei din Adam n-au gresit Tie,

 

 

ca mine.

 

 

Nici lacrimi, nici pocãintã nu am,

 

 

nici umilintã;

 

 

ci Tu însuti acestea, Mântuitorule, dãruieste-mi-le,

 

 

ca un Dumnezeu.

 

 

Usa Ta sã nu mi-o închizi atunci,

 

 

Doamne, Doamne!

 

 

Ci s-o deschizi mie,

 

 

celui ce mã pocãiesc cãtre Tine.

 

 

Iubitorule de oameni,

 

 

Cel ce voiesti ca toti sã se mântuiascã,

 

 

Tu mã cheamã si mã primeste ca un bun,

 

 

pe mine cel ce mã pocãiesc.

 

 

Ascultã suspinurile sufletului meu,

 

 

si primeste picãturile ochilor mei,

 

 

Doamne,

 

 

si mã mântuieste.

 

 

A Nãscãtoarei:

 

 

Preacuratã Fecioarã, Nãscãtoare de Dumnezeu,

 

 

ceea ce una esti prealãudatã,

 

 

roagã-te îndelung,

 

 

ca sã ne mântuim noi.

 

 

Alt canon

 

 

Irmosul:

 

 

Vedeti, vedeti!

 

 

Cã Eu sunt Dumnezeu,

 

 

Care am plouat manã,

 

 

si apã din piatrã am izvorât de demult, în pustie,

 

 

poporului Meu,

 

 

cu singurã dreapta si cu tãria Mea.

 

 

Vedeti, vedeti!

 

 

Cã Eu sunt Dumnezeu;

 

 

ascultã, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigã,

 

 

si te depãrteazã de la pãcatul cel dintâi;

 

 

si te teme,

 

 

ca de un judecãtor si Dumnezeu.

 

 

Cui te-ai asemãnat, mult-pãcãtosule suflete?

 

 

Numai lui Cain celui dintâi

 

 

si lui Lameh aceluia?

 

 

Ucigându-ti cu pietre trupul prin fapte rele,

 

 

si omorându-ti mintea cu pornirile cele nebunesti.

 

 

Pe toti cei mai înainte de lege întrecându-i,

 

 

o suflete,

 

 

lui Set nu te-ai asemãnat,

 

 

nici lui Enos ai urmat,

 

 

nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer,

 

 

nici lui Noe;

 

 

ci te-ai arãtat sãrac de viata dreptilor.

 

 

Tu însuti,

 

 

suflete al meu,

 

 

ai deschis zãvoarele mâniei Dumnezeului tãu,

 

 

si ti-ai înecat trupul,

 

 

ca si tot pãmântul,

 

 

si faptele si viata;

 

 

si ai rãmas afarã de corabia cea mântuitoare.

 

 

Bãrbat am ucis spre ranã mie,

 

 

si tânãr spre vãtãmare,

 

 

Lameh plângând a strigat;

 

 

iar tu nu te cutremuri,

 

 

o, suflete al meu,

 

 

întinându-ti trupul

 

 

si mintea pãtându-ti.

 

 

O, cum am râvnit lui Lameh,

 

 

celui mai înainte ucigas!

 

 

Sufletul ca pe un bãrbat,

 

 

mintea ca pe un tânãr

 

 

si trupul ca pe un frate mi-am ucis,

 

 

ca si Cain ucigasul,

 

 

cu pornirile cele poftitoare de plãceri.

 

 

Turn ti-ai închipuit sã zidesti,

 

 

o suflete,

 

 

si întãriturã sã faci poftelor tale,

 

 

de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale,

 

 

si de n-ar fi surpat pânã la pãmânt mestesugirile tale.

 

 

Plouat-a Domnul oarecând foc din cer,

 

 

arzând fãrãdelegea cea înfierbântatã a sodomenilor;

 

 

iar tu ti-ai aprins focul gheenei

 

 

întru care va sã arzi,

 

 

o, suflete.

 

 

Rãnitu-m-am,

 

 

vãtãmatu-m-am,

 

 

iatã sãgetile vrãjmasului au pãtruns sufletul meu si trupul.

 

 

Iatã, rãnile si bubele si zdruncinãturile strigã,

 

 

si vãtãmãturile patimilor mele

 

 

cele de voie alese.

 

 

Cunosteti si vedeti

 

 

cã Eu sunt Dumnezeu

 

 

Cel ce ispitesc inimile,

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Pr: Patriciu VLAICU - dans Evanghelia si Apostolul Duminicilor
commenter cet article

commentaires