Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Adresa Parohiei

Eglise
Notre Dame du Vallon des Fleurs

164, Av. Henry Dunant
06000 NICE
Franta
13 août 2006 7 13 /08 /août /2006 00:09

Duminica a 9-a după Rusalii

 

Mt. 14, 22-34

 

Când Domnul Hristos este de faţă

 

Unde-i Dumnezeu, acolo-i bucurie

 

Preacuvioşi părinţi şi iubiţi credincioşi,

 

Cuvântării mele de astăzi i-am dat ca titlul «Când Domnul Hristos este de faţă». Voi prezenta această idee pe baza Sfintei Evanghelii care s-a citit la Sfânta Liturghie, înainte, însă, de a face lucrul acesta, vă pun în atenţie unul dintre cei doi psalmi preferaţi de mine, şi anume Psalmul 22. El are următorul cuprins:

 

„ Domnul este păstorul meu şi nimic nu îmi lipseşte.
La păşuni bune mă sălăşluieşte şi la ape limpezi mă povăţuieşte,
sufletul mi-l întăreşte pentru numele Său
şi pe cărările dreptăţii mă povăţuieşte.

 

De-aş umbla pe cărarea umbrei morţii,
de rele nu m-aş teme, căci Tu cu mine eşti;
toiagul Tău şi varga Ta, acestea-s mângâierea mea.
Tu îmi găteşti masă înaintea vrăjmaşilor mei,
Uns-ai cu untdelemn capul meu şi cupa-mi plină rasă.
Mila Ta Doamne să mă însoţească în toate zilele vieţii mele
şi fă să locuiesc zilele mele în casa Domnului Dumnezeului meu “.

 

 

Este un psalm al bucuriei, un psalm al încrederii, un psalm al nădejdii, este un psalm care ne dă siguranţa că atunci când suntem cu Dumnezeu suntem asiguraţi.

 

Iubiţi credincioşi,

 

In casele saşilor din Ardeal, se putea citi o scriere pe o tabletă care avea următorul cuprins: „Acolo unde este credinţă, este iubire; unde este iubire este pace; unde-i pace este binecuvântare; unde-i binecuvântare este Dumnezeu, şi unde-i Dumnezeu nu este nici un lucru rău “.

 

Gândul de felul acesta îl întâlnim în dumnezeiasca Evanghelie, îl întâlnim în scrierile sfinţilor apostoli, îl întâlnim, în general, în Sfânta Scriptură.

 

Şi din ele înţelegem că acolo unde-i Dumnezeu de faţă, acolo-i bucurie, acolo-i siguranţă; acolo unde-i Dumnezeu de faţă nu-i nici un lucru rău.

 

Marta, sora lui Lazăr, şi Lazăr erau prietenii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Marta, sora lui Lazăr, când L-a întâlnit pe Domnul Iisus Hristos mergând în Betania, anume ca să-l învieze pe fratele său, pe Lazăr (In. 11), a zis către Domnul Hristos: „ Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n ‘ar fi murit”. Şi Domnul Hristos a răspuns: “Fratele tău va învia “. Şi a zis Marta: „Ştiu că va învia, la înviere, în ziua cea de apoi”, şi Domnul Hristos a spus: „ Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi […]. Crezi tu aceasta? “. Şi Marta a spus: „ Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume “.

 

Şi cealaltă soră, Maria, când l-a întâlnit pe Domnul Hristos, I-a spus acelaşi lucru: „ Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n ‘ar fi murit”.

 

Domnul Hristos l-a înviat pe Lazăr, dar înainte de a-l învia a zis: „ Ridicaţi piatra!” - piatra era pusă pe mormântul lui Lazăr. Şi atunci Marta a zis: „Doamne, de acum miroase, că e a patru zi… “. Şi Domnul Hristos i-a spus: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? “. Şi într-adevăr aşa a fost; în loc să izbucnească de sub piatra mormântului mirosul greu, din mormânt a izbucnit încredinţarea că Domnul Hristos este învierea şi viaţa.

 

Aşa că acolo unde este Domnul Hristos de faţă, lucrurile se schimbă, nu sunt aşa cum sunt când Domnul Hristos nu este de faţă.

 

„Indrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”

 

Din Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie, vedem ce se întâmplă când Domnul Hristos este de faţă. Am aflat că după ce a făcut minunea înmulţirii pâinilor, Domnul Hristos i-a îndemnat pe ucenici - zice în Evanghelie că „i-a silit pe ucenici” - să intre în corabie, să treacă de cealaltă parte a lacului Ghenizaret (sau a mării Tiberiadei, e acelaşi lucru).

 

Ucenicii au intrat în corabie şi au pornit spre celălalt ţărm. Domnul Hristos a pornit spre munte să se roage în singurătate. Şi pe când ucenicii se luptau cu valurile care erau întărâtate şi care nu-i ajuta în înaintarea lor, Domnul Hristos se ruga pe munte.

 

Şi către a patra strajă din noapte, deci cam pe la ora trei, ucenicii învăluiţi de furtuna valurilor L-au văzut pe Domnul Hristos, dar nu L-au cunoscut. L-au văzut într-un fel în care nu se aşteptau să Il vadă. L-au văzut umblând pe apă şi s-au înspăimântat. Au crezut că văd o nălucă, o fantomă şi au strigat, iar Domnul Hristos a zis: „ îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”.

 

In împrejurarea aceasta vedem două situaţii diferite.

 

Una în care nu era de faţă, şi una când era de faţă Domnul Hristos. Când nu a fost de faţă s-a dezlănţuit furtuna şi ucenicii erau îngrijoraţi, chiar dacă ei au mai văzut o dată potolirea unei furtunii, minune pe care a făcut-o Domnul Hristos cu alt prilej - nu ni se spune că ucenicii s-ar fi gândit la acea furtună şi la potolirea ei. Ni se spune în schimb că erau învăluiţi în valuri, că era o furtună.

 

Deci unde nu este Domnul Hristos de faţă poate să fie furtună şi unde este Domnul Hristos de faţă nu mai este sau e siguranţă chiar şi în furtună.

 

Sfântul Apostol Petru care voia să se convingă că este Domnul Hristos, pentru că nu avea siguranţa că este Domnul Hristos, a zis: „ Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la tine pe apă!”. Şi Domnul Hristos a zis: „ Vino!”. Şi a pornit Petru pe apă, pe valurile mării. Dar a început să se scufunde când s-a gândit mai mult la valurile mării. Apoi, gândindu-se mai mult la împrejurarea aceea grea în care se afla şi la ajutorul de care avea nevoie, s-a gândit totuşi că Domnul Hristos l-ar putea ajuta şi a zis: „Doamne, scapă-mă!”. Şi Domnul Hristos i-a întins mâna, l-a susţinut, şi i-a zis: „ Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? “.

 

Şi apoi, Domnul Hristos, ţinându-l pe Sfântul Apostol Petru de mână, au intrat în corabie. Când au intrat în corabie s-a potolit furtuna. Şi atunci ucenicii, uimiţi de Domnul Hristos, de puterea Lui, s-au închinat Lui şi au zis: „ Doamne, Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”.

 

Prima oară, îi vedem pe ucenici luptându-se cu valurile când Domnul Hristos nu era de faţă. Aşa se întâmplă când omul uită de Dumnezeu, când nu are conştiinţa că Dumnezeu îl ajută. Ucenicii erau învăluiţi de valuri şi erau în primejdie. A venit Domnul Hristos la ei şi primul lucru pe care l-au spus a fost: „ îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”

 

V-aţi temut până acum că nu eram Eu de faţă, acum să nu vă temeţi când sunt Eu de faţă, îndrăzniţi! Sfântul Apostol Petru ştia că omul nu poate să meargă pe mare, pe apă, decât ajutat de Dumnezeu, de Domnul Hristos şi a spus: „ Doamne, dacă eşti Tu, zi să vin la Tine pe apă “. Şi a pornit pe apă, dar nu s-a gândit numai la Domnul Hristos care îl ajută, ci s-a gândit şi la valurile care îl împresoară. Şi în această împrejurare, sfântul apostol Petru uitând de Domnul Hristos, dar având gândul că Domnul Hristos l-ar putea ajuta a zis: „ Doamne, scapă-mă!”. Şi Domnul Hristos l-a scăpat. De ce? Pentru că era de faţă Domnul Hristos, cu puterea Lui, cu ajutorul Lui. Doamne scapă-mă, Doamne miluieşte-mă! Doamne nu mă lăsa să mă scufund, sunt gata de a mă scufunda!

 

Iubiţi credincioşi,

 

Noi avem la sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcătuire cu care ne întâlnim mai ales la slujbele pentru morţi: „Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, mult milostive!”

 

E ceea ce a făcut sfântul apostol Petru când a zis: „ Doamne, scapă-mă!” Avem convingerea că Domnul Hristos ne ajută, avem convingerea că Domnul Hristos este alături de noi, ne ajută.

 

Considerăm lumea aceasta ca o mare învolburată, ca o mare în furtuni - „ Marea vieţii, văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor “. Când viforul ispitelor, viforul răutăţilor, viforul care caută să aducă nelinişte în suflet înalţă valurile mării acestei vieţi, deci când valurile ispitelor înalţă marea acestei vieţi, atunci noi, gândindu-ne la o posibilitate de a scăpa din vârtejul valurilor, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos zicând: „Scoate din stricăciune viaţa mea, mult milostive!”.

 

Tu eşti mult milostiv, scoate din stricăciune viaţa noastră, şi du-ne la limanul Tău cel lin.

 

Iubiţi credincioşi,

 

Sunt multe locurile din Sfânta Evanghelie în care ni se spune să nu ne temem. Când Dreptul Zaharia a avut vedenia cu îngerul Gavriil, care i-a spus că va avea un fiu, pe Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul bine-vestitor i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ţi-a fost ascultată… ” (Lc. 1, 13).

 

Maicii Domnului, îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie!” şi „binecuvântată eşti tu între femei” (Lc. l).

 

Păstorilor din Betleem când li s-a arătat îngerul bine-vestitor le-a spus: „Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că-n cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Lc. 2, 10-11).

 

Sunt cuvinte care potolesc temerea, nesiguranţa, neliniştea, Domnul Hristos i-a spus femeii cu curgere de sânge pe care a vindecat-o: «îndrăzneşte fiică, păcatele tale îţi sunt iertate, îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, deci să nu ai nici o teamă». „ Indrăzneşte fiule, păcatele tale îţi sunt iertate “.

 

Apoi, la Schimbarea la Faţă, după mărturia sfântului apostol Matei, Domnul Hristos a spus către cei care erau de faţă acolo - i-a atins şi le-a spus -: „ Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”. „ Nu vă temeţi!” le-a spus Domnul Hristos femeilor mironosiţe care L-au întâmpinat în ziua Invierii Sale.

 

Domnul nostru Iisus Hristos ne vrea liniştiţi, Domnul Hristos ne vrea bucuria mântuirii, Domnul Hristos vrea să alunge din sufletele noastre orice nesiguranţă, orice nelinişte, orice temere oricum va fi ea, să avem linişte, numai bucurii, numai pace.

 

Şi putem avea bucurie, putem avea linişte, putem avea pace sufletească, dacă avem încredinţarea că nu suntem singuri, ci avem încredinţarea că suntem cu Mântuitorul nostru care ne mântuieşte de împuţinarea sufletului şi de vifor, ne mântuieşte de nelinişte, ne mântuieşte de tot ce se împotriveşte binelui în viaţa noastră.

 

Să învăţăm din aceste împrejurări din care am înţeles că atunci când Domnul Hristos nu era de faţă, era de faţă neliniştea, nesiguranţa, era de faţă neîncrederea, era de faţă tulburarea, era lucrătoare frica de valurile mării, iar când a apărut Domnul Hristos toate acestea au dispărut.

 

S-a dus de la ucenici nu numai furtuna, ci toate câte le-a adus în suflet furtuna. Domnul Hristos este cu noi, Domnul Hristos este pentru noi, Domnul Hristos este în noi, Domnul Hristos ne este favorabil, Domnul Hristos ne mântuieşte, Domnul Hristos ne apără.

 

Cum zicem la slujbă? „Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule cu harul Tău…; Ca sub stăpânirea Ta totdeauna fiind păziţi, Ţie mărire să-Ţi înălţăm…; Ca să fim izbăviţi noi de tot necazul, mânia, primejdia, şi nevoia, Domnului să ne rugăm “.

 

Deci noi avem încrederea aceasta că nu suntem singuri, că Dumnezeu este cu noi, că Dumnezeu este în noi, că Dumnezeu ne ajută, că Dumnezeu ne ţine în mână, că Dumnezeu ne are în vedere. Ceea ce ne lipseşte nouă este neîncrederea, nesiguranţa, nu avem întemeiere în Dumnezeu cât ar trebui să avem.

 

Să avem credinţa mai mare decât cunoştinţa!

 

Iubiţi credincioşi,

 

Omul în lumea aceasta trăieşte între credinţă, între rezultatele credinţei în Dumnezeu şi între rezultatele experienţei, rezultatele ştiinţei, rezultatele cunoştinţei.

 

Ştim că furtuna este învăluitoare şi poate duce la scufundare, dar avem şi încredinţarea că nu suntem singuri şi că Dumnezeu poate să potolească furtuna. Astfel dispare întemeierea aceea în ceea ce cunoaştem, în experienţa de toate zilele, şi credinţa biruie cunoştinţa, biruie experienţa.

 

Sfinţii cei tineri care au fost aruncaţi în cuptorul Babilonului, spune Sfântul Isaac Sirul, ştiau că focul arde, dar ştiau şi că Dumnezeu poate să potolească arsura focului şi au intrat în cuptorul Babilonului, iar Dumnezeu a făcut în aşa fel încât a luat puterea arzătoare a focului şi „focul în rouă l-a preschimbat”, cum spunem la slujbele noastre.

 

Nu suntem de multe ori în viaţa aceasta în situaţia limită, în situaţia de margine, dar tot trebuie să fim încredinţaţi de ajutorul lui Dumnezeu mai mult decât ştim noi din viaţa de toate zilele. Şi având această încredinţare că Dumnezeu are putere peste foc şi peste apă, are puterea să înlăture puterea vrăjmaşului de gând, să avem această încredinţare, şi să avem conştiinţa că unde-i Dumnezeu de faţă nu se întâmplă nici un lucru rău, sau dacă s-ar întâmpla vreun lucru rău Dumnezeu găseşte chipul de a ne ajuta şi în împrejurările grele în care am ajunge, căci, nu a făgăduit Dumnezeu că cei care-i slujesc Lui nu vor avea nici un fel de necaz, dar a făgăduit Domnul Hristos că El ne ajută pe toţi să biruim necazurile în lume: „ Necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea!”

 

Iubiţi credincioşi,

 

Aş vrea să reţinem lucrul acesta pentru cealaltă vreme a vieţii noastre. Dacă suntem întemeiaţi pe experienţă, nu pe credinţă - fără îndoială că are şi experienţa darul ei - trebuie să ştim că ne expunem la nişte împrejurări care, ştiu eu, ar putea să ne ducă şi la rău cât timp noi nu avem credinţa aceea întemeiată.

 

Noi trebuie să ţinem seama că focul arde, că apa nu ţine pe om cum îl ţine uscatul.

 

Noi trebuie să ştim toate lucrurile acestea, dar dacă vreo împrejurare oarecare ne-ar aduce în situaţia de margine, în situaţia de limită, să avem atunci încrederea că Dumnezeu este cu noi, că Dumnezeu este în noi, că Dumnezeu ne acoperă, că Dumnezeu nu ne lasă la rău, aşa cum nu l-a lăsat nici pe Sfântul Apostol Petru care se scufunda, şi căruia Domnul Hristos i-a spus că are puţină credinţă.

 

Şi noi, din pricina credinţei puţine pe; care o avem, avem împrejurarea aceasta de nelinişte, de nemulţumire, de tulburare, de zbucium sufletesc.

 

Când vom avea credinţa mai mare decât cunoştinţa, atunci va fi în sufletul nostru liniştea pe care ne-o dorim şi pe care o dorim şi altora prin darul lui Dumnezeu şi prin ajutorul Celui de Sus, ajutorul mijlocitor al Maicii Domnului şi ajutorul sfinţilor lui Dumnezeu, şi darul lui Dumnezeu va fi cu noi şi credinţa noastră va fi aducătoare de linişte şi de bucurie. Amin!

 

Din „Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Paraian

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Pr: Patriciu VLAICU - dans Cuvinte duhovnicesti
commenter cet article

commentaires