Patericul

PATERICUL
egiptean

Revizuire, îndreptare, completare,
 prezentare si note de Iulian Nistea www.nistea.com

Cuvânt la actuala editie

Toate cele cinci editii de pânã acum ale traducerii Patericului egiptean în româneste au fost bine primite si apreciate deopotrivã în mediul monahal si laic, între teologi si filologi.

Ceea ce propunem mai jos este o nouã variantã, bazatã în cea mai mare mãsurã pe valorosul text traditional al traducerii românesti, revizuit cu zgârcenie dupã textul grec-neogrec din noua Filocalie greceascã (vol. I, 1978), precum si dupã mai multe traduceri din limbile francezã si englezã (GI, GII, R, WARD s.a.). Am îndreptat topica frazei acolo unde era anacronicã sau cu totul strãinã limbii române actuale; am fãcut o seamã de îndreptãri de lexic, atât în zona teologicã cât si în cea uzualã; aici o altã problemã a fost uniformizarea unor serii de sinonimii, ca: «a lua aminte»-«a lua seama» [gr. prose/xw]; "mâhnire"-"mâhniciune"-"întristare" [gr. luph/] etc. Fãrã îndoialã însã cã cea mai preocupantã problemã a fost corecta traducere a unor termeni cheie (a)khdi/a, Jli=yij, a)sfa/leia) pentru corecta întelegere a mesajelor transmise în apoftegme.

Notele le-am putea împãrti, grosso modo, în trei categorii: 1. Notele de punctare mai precisã sau de circumscriere mai fidelã a întelesului unui termen cheie sau a unei notiuni; 2. Note de trimitere la Scripturã, la alte apoftegme sau texte patristice ori bibliografice; 3. Note de încadrare istoricã sau arheologicã.

În fine, scurtele prezentãri biografice ale fiecãrui pãrinte – din începutul grupajului de apoftegme ce-i sunt atribuite – urmeazã, mai mult sau mai putin, prezentãrilor lui Dom Lucien Regnault (din R), o autoritate în domeniul Pãrintilor pustiei. 
 

Cuprins:

·  Pentru avva Antonie

·  Pentru avva Arsenie

A, a - alfa

Pentru avva Antonie

Locul Cuviosului Antonie cel Mare în fruntea colectiei de apoftegme a Pãrintilor vietuitori în  pustia egipteanã e datorat numelui sãu, însã el corespunde la fel de bine rolului de prim rang  jucat de începãtorul vietii monastice crestine. Viata (251-356, † 17 ianuarie) si fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebrã ce i­a consacrat­o Sfântul Atanasie cel Mare. Apoftegmele aduc câteva trãsãturi noi si interesante ale Cuviosului Antonie, care însã nu contrazic în nici un fel portretul fãcut de sfântul episcop al Alexandriei, ci îl plaseazã mai bine pe Pãrintele monahilor printre ceilalti bãtrâni ai timpului sãu, emuli în imitarea si cãutarea lui Hristos în desert.

1. Sfântul avva¹ Antonie, sezând odatã în desert, a fost cuprins de acedie² si de o mare întunecare de gânduri. Si zicea cãtre Dumnezeu: «Doamne, vreau sã mã mântuiesc si nu mã lasã gândurile³. Ce voi face în necazul⁴ meu? Cum mã voi mântui?» Si, sculându-se putin, a iesit afarã, si a vãzut pe cineva ca pe sine sezând si lucrând, apoi sculându­se de la lucru si rugându­se, apoi iarãsi sezând si împletind funia, apoi iarãsi sculându-se la rugãciune. Acesta era un înger al Domnului trimis spre îndreptarea si încredintarea⁵ lui Antonie. Si a auzit pe înger zicând-i: «Fã asa si te vei mântui». Iar el, auzind aceasta, a luat multã bucurie si îndrãznealã; si fãcând asa se mântuia⁶.

2. [Cronie, preotul Nitriei⁷, ne-a istorisit nouã cã]⁸ Fericitul Antonie povestea: «Un an întreg m-am rugat sã mi se descopere locul dreptilor si al pãcãtosilor. Si am vãzut un mare urias, care ajungea pânã la nori. Era negru si avea mâinile întinse pânã la cer si sub el se afla un lac având mãsura mãrii. Si am vãzut suflete zburând ca niste pãsãri. Si cele ce zburau deasupra mâinilor si capului uriasului, se mântuiau. Dimpotrivã, cele ce erau prinse de mâinile lui, cãdeau în lac. Si ajunse la mine un glas care zicea: "Aceste suflete pe care le vezi zburând mai sus de acela, sunt sufletele dreptilor care se mântuiesc în rai. Iar celelalte sunt atrase în iad, urmând voilor trupului si tinerii de minte a rãului"⁹».

3. Zis-a avva Antonie: «Pãrintii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe ei însisi, si, fãcându-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi, iesind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi însine, îndatã începem a vindeca pe altii; si, întorcându-se boala asupra noastrã, se fac nouã cele de pe urmã mai amare decât cele dintâi (Lc. 11, 26), si auzim de la Domnul: "Doctore, vindecã-te mai întâi pe tine însuti" (Lc. 4, 23)».

4. Acest avva Antonie, cãutând la adâncul judecãtilor lui Dumnezeu, a cerut zicând: «Doamne, cum se face cã unii mor de tineri, iar altii prea îmbãtrânesc? Si pentru ce unii sunt sãraci, iar altii bogati? Si cum cei nedrepti sunt bogati, iar cei drepti sãraci?» Si a venit lui un glas zicând: «Antonie, ia aminte de tine, cã acestea sunt judecãti ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti».

5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând: «Ce trebuie sã pãzesc eu ca sã plac lui Dumnezeu?» Si rãspunzând bãtrânul, a zis lui: «Cele ce­ti poruncesc tie, pãzeste­le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu sã­L ai înaintea ta totdeauna; orice vei face, sã ai mãrturie din Sfintele Scripturi; si ori în ce loc vei sedea, sã nu te misti degrabã. Acestea trei pãzeste­le si te vei mântui».

6. Zis-a avva Antonie cãtre avva Pimen: «Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greseala sa sã o punã asupra sa înaintea lui Dumnezeu si sã astepte ispita pânã la rãsuflarea cea mai de pe urm㻹⁰.

7. Tot acesta a zis: «Nimeni neispitit nu va putea sã intre în împãrãtia cerurilor¹¹. Cãci s-a zis: "Ridicã ispitele si nimeni nu este care sã se mântuiascã"¹²».

8. A întrebat avva Pamvo pe avva Antonie: «Ce sã fac?». Zis-a lui bãtrânul: «Sã nu te încrezi în dreptatea ta¹³, sã nu-ti parã rãu pentru lucru trecut si sã-ti înfrânezi limba si pântecele».

9. Zis-a avva Antonie: «Am vãzut toate cursele vrãjmasului întinse pe pãmânt si suspinând am zis: "Oare cine poate sã le treacã pe acestea?". Si am auzit glas zicându-mi: "Smerenia!"».

10. Zis-a iarãsi: «Sunt unii care si-au topit trupurile lor în ascezã si, pentru cã n-au avut dreaptã socotintã¹⁴, departe de Dumnezeu s-au fãcut»¹⁵.

11. Zis-a iarãsi: «De la aproapele este viata si moartea. Cã de vom dobândi pe fratele, pe Hristos dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim»¹⁶.

12. Zis-a iarãsi: «Precum pestii, rãmânând mult timp pe uscat mor, asa si monahii, zãbovind afarã din chilie sau petrecând cu mirenii se slãbãnogesc cãtre tãria linistii (isihiei). Trebuie deci ca, precum pestele cãtre mare, asa si noi cãtre chilie sã ne grãbim; ca nu cumva zãbovind afarã, sã uitãm pãzirea cea dinlãuntru»¹⁷.

13. Zis-a iarãsi: «Cel ce sade în pustie si se linisteste (trãieste în isihie), de trei rãzboaie este slobod: de auzire, de grãire si de vedere; si numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii¹⁸».

14. S-au dus niste frati la avva Antonie, ca sã-i spunã despre nãlucirile (viziunile, aparitiile) pe care le vedeau si sã se învete de la dânsul dacã sunt adevãrate sau de la draci. Si aveau un mãgar, care a murit pe cale. Deci, dupã ce au venit la bãtrânul, apucând acesta mai înainte, le-a zis lor: «Cum a murit mãgãrusul pe cale?» Au zis lui: «De unde stii, avvo?» Iar el le-a zis lor: «Dracii mi-au arãtat». Si ei au zis lui: «Noi pentru aceasta am venit, ca sã te întrebãm, cã vedem nãluciri (viziuni, aparitii) si de multe ori se fac adevãrate; nu cumva ne înselãm?» Si i-a încredintat pe ei bãtrânul, din pilda mãgarului, cã de la draci sunt.

15. Era un om care vâna animale sãlbatice prin pustie, si a vãzut pe avva Antonie glumind cu fratii; si s-a smintit. Iar bãtrânul, vrând sã-l încredinteze pe el cã trebuie câte putin sã se pogoare fratilor, i-a zis lui: «Pune sãgeata în arcul tãu si întinde-l». Si a fãcut asa. Si bãtrânul i-a zis lui: «Întinde-l încã putin». Si a întins. Si iarãsi i-a zis: «Întinde-l si mai mult». Si a zis vânãtorul: «De voi întinde arcul peste mãsurã, se va frânge». Zis-a lui bãtrânul: «Asa si la lucrul lui Dumnezeu: dacã-i întindem pe frati peste mãsurã, degrabã se frâng. Trebuie deci, câte putin si câteodatã, a ne pogorî fratilor». Acestea auzind vânãtorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la bãtrânul, s-a dus. Iar fratii, întãrindu-se, au mers la locul lor.

16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tânãr care a fãcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Vãzând el pe niste bãtrâni cãlãtorind si slãbind pe cale, a poruncit unor asini sãlbatici de au venit si au purtat pe bãtrâni pânã au ajuns la Antonie. Deci bãtrânii l-au înstiintat de aceasta pe avva Antonie. Si a zis lor: «Mi se pare cã acest monah se aseamãnã cu o corabie plinã de bunãtãti, care, însã, nu stiu de va ajunge în port». Si, dupã un timp, avva Antonie începe deodatã sã plângã si sã-si smulgã pãrul si sã se tânguiascã. Îi zic lui ucenicii: «De ce plângi, avvo?» Iar bãtrânul a zis: «Mare stâlp al Bisericii a cãzut acum (zicea despre monahul cel tânãr). Mergeti pânã la el si vedeti ceea ce s-a fãcut». Deci s-au dus ucenicii si l-au aflat pe monah sezând pe rogojinã si plângând pãcatul pe care îl fãcuse. Iar el, vãzând pe ucenicii bãtrânului, le-a zis: «Ziceti bãtrânului ca sã roage pe Dumnezeu sã-mi dea numai zece zile si nãdãjduiesc cã voi da rãspuns». Si dupã cinci zile a murit.

17. Un monah a fost lãudat de frati cãtre avva Antonie. Acesta din urmã, când a venit monahul la dânsul, l-a încercat, sã vadã de rabdã necinstea¹⁹. Si, aflându-l cã nu o rabdã, i-a zis: «Esti asemenea unui oras, care pe dinainte este împodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tâlhari».

18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: «Roagã-te pentru mine!» Zis-a lui bãtrânul: «Nici eu nu te miluiesc, si nici Dumnezeu, dacã tu însuti nu-ti vei da silinta si nu vei cere lui Dumnezeu rugându-te».

19. Au mers odatã niste bãtrâni la avva Antonie, si avva Iosif cu dânsii. Si vrând bãtrânul [Antonie] sã-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scripturã, si, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnã acel cuvânt. Si fiecare rãspundea dupã puterea sa. Însã bãtrânul zicea fiecãruia: «N-ai aflat încã». Mai pe urmã de toti, a zis cãtre avva Iosif: «Tu cum zici cã este cuvântul acesta?» Rãspuns-a: «Nu stiu». Atunci a zis avva Antonie: «Cu adevãrat, avva Iosif a aflat calea, cãci a zis: Nu stiu.»

20. S-au dus niste frati de la Schetia²⁰ la avva Antonie si, intrând într-o corabie sã meargã la el, au aflat pe un bãtrân care si el voia sã meargã; iar fratii nu-l cunosteau. Si sezând în corabie, grãiau cuvinte de-ale Pãrintilor si din Scripturi si pentru lucrul mâinilor lor. Iar bãtrânul tãcea. Ajunsi în port, au aflat cã si bãtrânul merge la avva Antonie. Si dupã ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: «Bunã însotire ati avut în bãtrânul acesta». A zis si bãtrânului: «Buni frati ai aflat cu tine, avvo». Rãspuns-a bãtrânul: «Buni sunt, cu adevãrat, însã ograda lor n-are usã, si cel ce voieste intrã în grajd si dezleagã mãgarul». Iar aceasta zicea pentru cã cele ce le vin la gurã, acelea le si grãiesc.

21. S-au dus niste frati la avva Antonie si i-au zis: «Spune-ne nouã cuvânt: cum sã ne mântuim?» Zis-a lor bãtrânul: «Ati auzit Scriptura? Îndeajuns vã este». Iar ei i-au zis: «Voim sã auzim si de la tine, pãrinte». Atunci le-a zis bãtrânul: «Evanghelia zice: « de te loveste cineva peste obrazul drept, întoarce-i si pe celãlalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: «Nu putem face aceasta». Zis-a lor bãtrânul: «De nu puteti întoarce si pe celãlalt, mãcar pe aceea una sã o suferiti (rãbdati)». Zis-au lui: «Nici aceasta nu putem». Zis-a bãtrânul: «Dacã nici aceasta nu puteti, nu dati în locul celei primite». Si au zis ei: «Nici aceasta nu putem». Atunci a zis bãtrânul cãtre ucenicul sãu: «Fã-le lor putinã fierturã, cã sunt neputinciosi». Iar cãtre ei a zis: «Dacã aceasta nu puteti si aceea nu vreti, ce sã vã fac vouã? De rugãciuni este trebuintã».

22. Un frate, care s-a lepãdat de lume si a împãrtit averile sale sãracilor, tinând putine pentru sine, a mers la avva Antonie. Si, despre acestea cercetând-l bãtrânul cu de-amãnuntul, i-a zis: «De voiesti sã te faci monah, mergi în satul cutare, cumpãrã carne, si pune-o împrejurul trupului tãu gol si apoi vino aici». Si fãcând fratele asa, câinii si pãsãrile îi rupeau (sfâsiau) trupul. Si, ajungând el la bãtrânul, acesta îl întrebã de a fãcut cum l-a sfãtuit. Iar acela, arãtându-i trupul lui sfâsiat, sfântul Antonie i-a zis: «Cei ce se leapãdã de lume si voiesc sã aibã bani, astfel sunt sfâsiati de dracii care-i luptã».

23. Unui frate i s-a întâmplat odatã ispitã în mãnãstirea lui avva Ilie. Si, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Si rãmânând fratele un timp pe lângã dânsul, l-a trimis la mãnãstirea de unde venise. Iar cei din mãnãstire, vãzându-l, iarãsi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: «N-au voit sã mã primeascã, pãrinte». Deci l-a trimis bãtrânul înapoi, zicând: «O corabie s-a sfãrâmat în valurile mãrii, a pierdut încãrcãtura si cu ostenealã a scãpat la uscat. Voi, însã, cele scãpate la uscat voiti sã le aruncati în mare». Iar ei, auzind cã avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndatã.

24. A zis avva Antonie: «Socotesc cã trupul are o miscare fireascã, care-i este înnãscutã²¹, dar nu lucreazã de nu va voi sufletul, ci numai însemneazã în trup nepãtimasã miscare. Este încã si o altã miscare, ce stã în a hrãni si a încãlzi trupul²² cu mâncãri si cu bãuturi, din care cãldura sângelui desteaptã (trezeste, întãrâtã) trupul spre lucrare²³. Pentru aceasta si zice Apostolul: « Nu vã îmbãtati cu vin întru care este pierzare » (Ef. 5, 18). Si iarãsi Domnul în Evanghelie, porunceste ucenicilor Sãi: « Luati seama la voi însivã, sã nu se îngreuieze inimile voastre în dezmãt si betie » (Lc. 21, 34). Este încã si o altã miscare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrãjmãsia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a sti, cã trei sunt miscãrile trupesti: una fireascã, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci"²⁴.

25. Zis-a iarãsi: «Dumnezeu nu sloboade rãzboaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, cãci stie cã sunt slabi si nu le pot purta»²⁵.

26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie: «Este în oras oarecine asemenea tie, doctor de profesie, care din prisosinta lui dã celor ce au trebuintã si în toate zilele cântã "Sfinte Dumnezeule" cu înge